Teoria ferestrelor sparte, introdusă de James Q. Wilson și George L. Kelling în 1982, descrie impactul negativ din ce în ce mai mare pe care îl poate avea asupra unei societăți neglijența sau infracțiunile de nivel scăzut, cum ar fi geamurile sparte sau chiar aruncarea de gunoaie.
De fapt, dacă un singur geam spart dintr-un cartier sau dintr-o suburbie nu este reparat rapid, este foarte probabil ca alte ferestre să fie vandalizate la scurt timp după aceea. După prima fereastră spartă, nu numai că vor urma și alte ferestre, dar oamenii vor pătrunde și în proprietățile afectate, continuând ciclul de vandalism și daune materiale. Devine doar o chestiune de timp până când un cartier va ajunge în haos și degradare.
Cu mulți ani înainte de publicarea teoriei ferestrelor sparte, Philip Zimbardo, un psiholog din Stanford, California, a concluzionat o teorie paralelă folosind două vehicule pe care le-a abandonat intenționat în două cartiere contrastante. Unul a fost abandonat în Palo Alto, California, iar celălalt în Bronx, New York. În doar câteva ore, mașina abandonată în Bronx a fost spartă. Mai întâi a fost furat casetofonul mașinii, apoi i-au fost sparte geamurile, până când vehiculul complet vandalizat a fost pur și simplu folosit de copiii de pe stradă ca formă de divertisment. Totul în decurs de numai 24 de ore.
Pe de altă parte, cea de-a doua mașină din Palo Alto, California, nu a fost vandalizată timp de o săptămână întreagă, până când Philip Zimbardo a început să o vandalizeze el însuși, spărgându-i concis geamurile. Așa cum se aștepta, foarte repede, și alții din cartier au urmat acest model de comportament negativ.
El a concluzionat că până și aruncarea gunoiului pe străzi, pentru unii poate o neglijență minoră față de mediul înconjurător și societate, poate declanșa un ciclu de comportamente foarte negative.
Un alt exemplu: un fumător este mai predispus să arunce pur și simplu țigara pe care a terminat-o pe stradă dacă vede că și alții fac același lucru. Astfel, se simte mai puțin responsabil personal pentru că țigara sa murdărește străzile.
Având dulapuri de rețea structurate, este exact același lucru - este mai probabil ca tehnicienii să urmeze exemplul și să acorde atenție detaliilor, folosind soluțiile de gestionare a cablurilor așa cum este prevăzut.
Cu toate acestea, în ciuda celor mai bune intenții, mai devreme sau mai târziu, din cauza termenelor limită și a presiunilor, tehnicienilor le este din ce în ce mai greu să mențină o structură organizată.
De exemplu, conducerea superioară care are o întâlnire online importantă, când conexiunea de rețea se întrerupe. Tehnicianul va primi, fără îndoială, un apel telefonic foarte emoționant și stresant pentru a o "repara". Întotdeauna dornici să se asigure că conexiunea este din nou funcțională cât mai curând posibil, repararea cablurilor într-un mod ordonat este, de înțeles, cea mai mică prioritate a lor. De multe ori își promit să revină la fața locului la o dată ulterioară pentru a face ordine în haosul creat. În ciuda celor mai bune intenții, în realitate, acest lucru este adesea imposibil sau prea costisitor.
Aceasta este teoria ferestrelor sparte în mediul de lucru IT. Șansele de aplicare haotică a patch-urilor cresc rapid cu fiecare patch care nu este instalat în mod corect. În cel mai scurt timp se ajunge la spaghete de cabluri, ceea ce face imposibilă înlocuirea sau instalarea de noi echipamente fără a îndepărta complet toate cablurile de patch și a reface de la zero patch-urile din dulap.
Prin urmare, cea mai importantă provocare constă în organizarea dulapurilor de rețea. În caz contrar, trebuie să se cheltuiască timp și bani în exces pentru a curăța mizeria pe care alții au făcut-o fără să vrea. Există, desigur, o altă cale, în utopia patch-urilor, în care nu trebuie să vă faceți niciodată griji cu privire la lungimea cablurilor sau la spaghetele de cabluri.
Soluția: PATCHBOX - fiecare cablu are exact lungimea potrivită atunci când este necesar și este izolat în siguranță atunci când nu este necesar.